Silvia Moldovan (n. 1983) a imaginat un abis oceanic privat de viață pentru a explora sublimul abstract și infinit al neantului.
Dezvoltat în continuarea cercetărilor din timpul studiilor masterale, ansamblul de lucrări Adânc de Apă e un exemplu al procesului abstractizării în pictură. Pentru Silvia Moldovan, abisul e componenta primordială a naturii pe care o transpune în spațiul expozițional prin colaj, grafism și prin tehnica picturii în straturi. Compoziția este latentă – ea se relevă subtil pe măsură ce ochiul privitorului se acomodează cu tonurile închise din plane multiple.
Prin extincția imaginară a peștilor, Silvia reinventează abisul ca un mediu lipsit de orice viață și stimuli, fără repere efemere și fără cele mai mici forme de viață adesea considerate non-ființe. Absența stimulilor activi imită starea suspensiei în neant, unde apa este un mediu imponderabil, nu o resursă controlabilă.
Compozițiile urmăresc înlăturarea limitelor spațial-materiale ale pânzei și descentralizarea atenției dintr-un singur punct spre o percepție a profunzimii în întregimea ei. O realitate fără contraste permite individului meditație asupra existenței individuale, unde sub propriile impulsuri face abstracție de acțiuni și de forme.
Non-culoarea și percepția ei contribuie la abstractizarea subiectului și la studiul relației om – abis cu trimitere la suprematism prin utopia întunecată a Silviei Moldovan. Ea esențializează forma generală în cadrul căreia se manifestă spontaneitatea și intimitatea spațiului personal. Astfel, forma devine propriul său conținut – intenția este să o abordăm din interior în loc să o privim ca rezultat.
lapsus.xyz 