TROFEE e un proiect curatorial ce prezintă sculpturi create de generații anterioare de studenți ai Facultății de Arte și Design din Timișoara, absolvenți care au renunțat la artă sau care și-au întrerupt practica aflându-se în hiat cu posibilitatea de a fi reactivați.
Lucrările sunt obiectuale și împreună formează o instalație a cărei discurs urmărește să pună întrebări despre (post)producția artistică:
Ce înseamnă producție artistică și ce se întâmplă cu lucrările după ce au fost create?
Ce e specializarea într-o lume diversă aflată în continuă schimbare?
Care e scopul obiectului artistic în ziua de azi?
Cum poate transforma/ajuta discursul curatorial modul în care arta e receptată?
Ce e meșteșugul și conceptul pentru artistul hibrid, contemporan?
Recuperate din atelierele Facultății de Arte și Design din Timișoara printr-o practică arheologică mai mult decât una curatorială, sculpturile sunt expuse în absența creatorilor. Identitatea și conceptul lor original sunt necunoscute, ele sunt receptate de public în absența discursului menit să le “susțină”.
În eseul Death of the Author, Roland Barthes discută metoda interpretării care se bazează pe identitatea autorului, pe convingerile lui politice, contextul istoric, religia sau psihologia lui. Această metodă de interpretare distilează înțelesul operelor deoarece experiențele și subiectivitatea autorului servesc drept explicații finale. Deși temperată și convenabilă, această “citire” e de fapt greșită și facilă iar a oferi unei lucrări o singură interpretare înseamnă a-i impune limite.
Astfel, lucrările prezentate în absența autorilor le eliberează de sub experiența individualistă a acestora și de sub presupusa lor autoritate. Barthes spunea despre opere literare: unicitatea unui text nu se află în originile sale și în creatorul său, ci în destinație și audiență.
În mod paradoxal, sculpturile care au dobândit libertate totală odată ce au fost abandonate de autori riscă să fie abandonate și uitate complet sau să fie reciclate. În cadrul proiectului TROFEE ele au trecut printr-un proces de recontextualizare devenind parte dintr-un meta-discurs asupra etapelor de formare artistică și lansarea în lumea post-academică.
Lucrările au ajuns aici in mod paradoxal – sunt expuse fiindcă au fost uitate
S-a schimbat sau nu condiția lor de artă obiectuală? Se poate vorbi despre o reactivare a autorilor și dacă da, ei vor reveni ca să găsească o scenă de artă contemporană sau una anacronică? Putem sculpta, desena sau fotografia fără să fim sculptori, desenatori sau fotografi?
lapsus.xyz 