În mod autobiografic, Medar se folosește de propria descendență genealogică pentru un
studiu de caz transformând zestrea străbunicii în instalație. Obiectul moștenit e reidentificat și recontextualizat pentru o critică a memoriei. Patul matrimonial devine legătură între practici
sociale arhaice și contemporane, e reasamblat ca demarcaj al unor coordonate identitare
pierdute. Tăbliile patului, capul și picioarele, compun o structură de tip grilaj ce conține
spațiul dintre extreme, metaforă pentru locul dintre naștere și moarte – un loc fertil și firesc al
pământului și semințelor (semințiilor).
“Mă uit în sus nu pot zbura, mă uit în jos nu pot intra” – ultimele cuvinte ale bunicii sunt
dovada unei crize existențiale. Aceasta poate fi transmisă prin moștenirea memoriei ca o
zestre imaterială: întrebările fundamentale spre care ne îndreaptă cercetările Andreei Medar
au origini arhaice, primale. Fragmente de sticlă ascund limbajul braille și mesajul codat se
abstractizează, astfel căutările existențiale și raționale primesc forme intangibile ce fac apel
la simțul abstract intern.
Desenul este structură, grila abstractă promovează tăcerea. Parafrazând-o pe Rosalind
Krauss, grila este un protest, un refuz al limbajului, e refuzat structuralismul, identificarea cu
sinele ca artist sau ca operă de artă. Grilajul nu are ierarhie, centru, inflexiuni, este
anti-referențial, ostil narațiunii. Grilajul nu va permite limbajului să se extindă prin proiecție în
domeniul vizualului. Grilajul este baricada împotriva limbajului și o intruzie dinspre exterior.
Nu are ecou sau semne vitale, Grilajul a colapsat spațialitatea naturii, a transferat-o înspre
obiectul cultural. În această nouă tăcere a grilajului, ceea ce mulți artiști cred că au găsit
este începutul, originea artei. Lucrările își derivă autonomia din acest Grilaj descentralizat, îi
cultivă lipsa de sens.
lapsus.xyz 